Locul pe care Parcul Romanescu a fost construit, a fost grădina familiei domnitoare Bibescu. Grădina era cunoscută la mijlocul secolului XIX –lea ca loc de promenadă pentru nobilimea craioveană. Amenajat între anii 1844 – 1845 de un grădinar neamț angajat de marele logofăt Ioan (Iancu) Bibescu. Parcul a fost înzestrat cu sere, pavilioane, bănci, animale și păsări.
În 1846, un călător descria grădina Bibescu ca fiind «o podoabă care se poate numi cele dintâi (…) un parc în cel mai bun gust englezesc, cu un chioșc și alte foișoare cât se poate de frumoase. ». Un loc în care răsuna muzica militară de două ori pe săptămână. Aducea vizitatorilor «cea mai dulce desfătare mângâind auzul cu cântece ale celor mai plăcuți compozitori. »
În 1853, ajunsă în părăsire, grădina a fost cumpărată de Magistratul (Primăria) Orașului Craiova. În act se menționa că suprafața grădinii, dar și «zidirile de locuință, pavilioanele, florăriile și alte dependințe cu toate mobilele și dichisurile lor. ». De aici încolo se va schimba istoria Craiovei.
În anii ce vor urma, grădina Bibescu se leagă de numeroase evenimente istorice. Vizita domnitorului Ioan Cuza la Craiova, ar fi unul. Înființarea de depozite de alimente, furaje și muniții în timpul Războiului de independență. Tot acolo a avut loc organizarea de expoziții de produse și unelte agricole) și s-au executat lucrări sporadice de întreținere. În ultimele secole se puteau observa grade de degradare, în ciuda activităților.
În numeroase rapoarte ale medicului orașului și dări de seamă ale administrației locale, grădina Bibescu era prezentată ca sursă a bolilor ce afectau populația orașului.
N.P. Romanescu descria lacul de la marginea parcului ca fiind «împotmolit și neîngrijit. Primea în el toate scursurile ce veneau din deal, de la cazărmi. La o margine a grădinii erau instalate grajdurile Primăriei. Locuința princiară de odinioară era transformată într-un azil pentru infirmi. Afară, lângă parc se afla instalat un cartier întreg populat cu țigani. Cartier compus din bordeie, case în ruină, șandramale învechite și putrezite de vreme și intemperii. Un cartier în care era încuibat întotdeauna tifosul, bubatul și alte boli molipsitoare.»
Această situație a constituit un argument puternic în inițierea și demararea unor lucrări de modernizare și urbanizare a Craiovei. Acestea erau menite să asigure locuitorilor săi condiții de habitat moderne, la standarde europene.
În 1898 erau elaborate obiectivele principale. Toate aveau în vedere pavarea străzilor, desecarea definitivă și completă a bălților de la periferie, împădurirea locurilor mlăștinoase, mai ales în partea de sud a orașului Locul unde se afla Parcul Romanescu să dispună de sisteme moderne de alimentare cu apă și canalizare. S-a dispus plantarea de arbori pe străzi și în spațiile aferente instituțiilor publice, construirea de școli.
Planul de modernizare se va lega în principal de numele unuia dintre inițiatorii programului, N.P. Romanescu, primar al Craiovei. A fost în mai multe rânduri și consilier în consiliile municipale până la sfârșitul vieții.
În concepția lui Romanescu, modernizarea Craiovei, asigurarea salubrității și a igienei publice presupunea trei componente: alimentarea cu apă, asanarea solului și asanarea aerului. Adică plantarea de arbori și flori pe străzi și înființarea de parcuri și grădini. Grădinile, spațiile verzi, plantațiile de arbori erau considerate de Romanescu ca «plămânii orașelor, magazii de oxigen, de aer dătător de viață. »
În 1898, România este invitată de Franța să participe la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Primăria Craiova a considerat că, pe lângă alte lucruri, merită să fie trimise și planurile de asanare a bălților din orașul Craiova întocmite de arhitectul peisagist francez E. Redont. Din cele 35 de piese trimise la Paris, 34 vizau transformarea Grădinii Bibescu într-un mare parc. La Expoziția Universală din Capitala Spirituală a lumii, întregul proiect a obținut diploma și medalia de aur, considerat ca «fiind o lucrare distinsă și de mare merit. »
Lucrările complexe privind transformarea și înfrumusețarea orașului, încredințate lui Emilè Redont, au început în 1899. Au continuat și în anii următori. Cele mai importante lucrări au fost executate începând cu primăvara anului 1901. Atunci s-au creat principalele elemente în arhitectura peisajului: marele lac, lacul superior, alei și drumuri circulare pentru trăsuri. Au asigurat și alei secundare cu nisip pentru călăreți, alei și cărări pentru pietoni. S-au plantat arbori, peluze cu iarba și flori pe marginea lacurilor și râurilor. Au ridicat pepinieră, seră, hipodrom, castelul de apă și un pod suspendat peste pârâul Valea Fetii.
În anii următori s-au executat lucrări deosebit de complexe: canalizarea parcului, cascade și ansambluri de stânci din granit extras din cariera Gura Văii (jud. Mehedinți). Pentru acestea s-au adus specialiști din Franța. Amenajarea cursurilor de apă, construirea de chioșcuri rustice, poduri și podețe, plantarea de arbori și arbuști ornamentali.
Totodată, pentru plantațiile de iarbă, flori, arbori și arbuști, Romanescu a purtat o intensă corespondență cu cele mai renumite pepiniere, sere, horticultori din țară și din Europa.
Greutățile financiare ale administrației orașului l-au obligat pe Romanescu să găsească soluții pentru asigurarea materialelor și fondurilor necesare. Folosirea de materiale rezultate din pavarea străzilor și din lucrările de sistematizare a orașului, organizarea de concursuri, loterii, serbări, spectacole, introducerea de taxe de acces în parc și la dotările acestuia, obținerea de donații în materiale și bani.
Nicolae P. Romanescu a dorit și a reușit să facă din inaugurarea Parcului un eveniment deosebit, pe care l-a obținut cu măiestrie. Deși inaugurarea a fost programată inițial, în lunile mai – iunie, aceasta a fost amânată pentru toamna anului 1903. La Craiova erau programate atunci manevrele regale de toamnă ale armatei, ce urmau să se desfășoare în prezența regelui și a membrilor familiei regale.
Romanescu, cu spiritul de orientare ce-l caracteriza, și-a dat seama că prezența regelui și a familiei regale îi oferea șansa de a da festivităților de inaugurare a parcului o amploare deosebită. În ședința din 30 august 1903 în cadrul Consiliului Municipal s-a stabilit ca dată certă a inaugurării ziua de 29 septembrie.
Nicolae Romanescu a declanșat o activitate extraordinară pentru pregătirea și desfășurarea festivităților. S-au realizat manifestări diverse: expoziții de costume populare din majoritatea județelor țării, expoziții horticole, de lucruri de mână și desene ale elevelor școlilor primare și secundare de fete.
Au avut loc expoziții de fotografii artistice, curse de cai la hipodrom, spectacole la Teatrul Național și în Parc. O atenție deosebită s-a acordat pregătirii și pavoazării orașului. La 16 iulie Primăria făcea apel către locuitori, în special către cei de pe străzile principale pe unde urma să treacă familia regală, ca până la 30 august să văruiască fațadele caselor, să mențină ordinea și curățenia și să arboreze steagul românesc.
Ecoul acestor pregătiri l-a determinat pe unul dintre cei mai cunoscuți fotografi in București, Franz Duschek, să solicite aprobare de a lua imagini pentru diferite ziare și reviste din statele occidentale și să publice reportaje despre« această mare sărbătoare.»
Programul vizitei regelui (26-29 septembrie) a fost tipărit în 1.000 de exemplare. Dintre care 500 de format mare, au fost afișate în oraș, iar restul au fost difuzate locuitorilor. Pentru ziua de 29 septembrie Programul cuprindea vizitarea instituțiilor publice – Liceul Carol I, Școala Fiilor de Militari, bisericile Sf. Dumitru și Sf. Ilie – iar după-amiaza, se desfășura Festivitatea de la Parc. Au avut loc expoziții de lucrări manuale, curse, iluminația orașului și a parcului, focuri de artificii.
Pompa deosebită a manifestărilor este ilustrată și de faptul că Primăria Craiova a invitat la serbare membrii guvernului și ai Parlamentului, ambasadorii acreditați la București, prefecți și primari din țară, personalități ale vieții politice și culturale. Romanescu nu i-a uitat nici pe descendenții familiei Bibescu, Anton Bibescu, Emanuel Bibescu, Valentin George Bibescu și Constantin Basarab Brâncoveanu, pe care i-a invitat la inaugurarea Parcului.
Spectacolul la care au luat parte mii de craioveni și cetățeni din diverse colțuri ale țării, a fost pe măsura eforturilor. Iluminația orașului și a parcului au creat o atmosferă feerică. Potrivit Serviciului Tehnic al Primăriei Craiova, au fost executate ghirlande de lămpi incandescente pe o lungime de 80 metri, la intrarea I. Ghirlande cu lampioane au fost și la intrarea a II-a, «pe drumul gârlei până la pavilionul regal», câte un lampion la fiecare metru.
Prin lumini așezate pe iarba s-a realizat textul «Nihil sine Deo» (Nimic fără Dumnezeu). Marginile lacului, drumurile pe insulă și de-a lungul râulețului și chioșcurile au fost iluminate cu borcănașe cu flori. Insula mică din mijlocul lacului a fost înconjurată de 100 de făclii de smoală, iar pe apa lacului au fost realizate decorații cu flori luminoase plutitoare.
Parcul a fost apreciat atât de contemporani, cât și de generațiile următoare ca un adevărat monument de artă peisagistică. Însuși Nicolae Romanescu considera că «lucrarea realizată poate servi de model în țara noastră. Este, în felul ei, una dintre cele mai frumoase și reușite din întreaga Europă, atât ca operă de artă, cât și ca operă în adevăr folositoare sănătății publice. O adevărată pagină din istoria Craiovei.
Drept recunoștință a strădaniilor sale, în ședința din 16 iunie 1930, Comisia interimară a orașului Craiova a hotărât ca parcul, cunoscut până atunci sub numele de Bibescu, să poarte numele de Nicolae Romanescu.
Tot în semn de cinstire, în aproprierea intrării principale, a fost ridicat în 1943 bustul ctitorului acestei minunate lucrări.
– Articol preluat din revista Magazin Istoric, CRAIOVA, număr special editat de Editura Alma – Craiova. Autor: Ion Zarzără –
Istoria Craiovei din trecut nu se aseamănă deloc cu istoria Craiovei din prezent. Nici un primar n-a reușit să aducă acest oraș mic către vechea sa glorie. Nu avem o Universitate de prestigiu, infrastructura lasă de dorit și arhitectura este una mediocră.
Autor: Xaara Novack
