Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu Învăţământ  
Actualitate
Cule reabilitate în Dolj de Consiliul Județean
0 Publicat la 28 septembrie 2021, ora 10:08, 595 / 545 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.1/10 din 142 voturi
   

Lucrările de restaurare și consolidare a culelor Izvoranu-Geblescu, din comuna Brabova, și Cernăteștilor, din comuna Cernătești, se apropie de încheiere, demersul, implementat prin două proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare cumulată de  aproximativ un milion de euro.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a precizat, vineri, în urma unei vizite întreprinse pe șantierele deschise în cele două localități că, în perioada următoare, va fi demarat procesul de dotare cu echipamente moderne în vederea includerii monumentelor de interes național într-un circuit turistic și cultural.

„Cula Izvoranu-Geblescu este un obiectiv pentru care CJ Dolj, în parteneriat cu Primăria Brabova, a accesat un proiect european finanțat în cadrul POR 2014-2020. Acest obiectiv era extrem de afectat și am considerat că edificiul specific Olteniei, practic o locuință fortificată, din secolele XVII-XVIII, trebuie pus în valoare, pentru a arăta și tinerilor modul în care se trăia în perioada respectivă. Proporția de realizare a lucrărilor este în jur de 95 la sută, rămânând de executat câteva detalii de interior. Urmează să inițiem achiziția de mobilier, de echipamente și dotări, pentru ca, împreună cu specialiștii de la Muzeul Olteniei, să putem aduce exponate din perioada de referință.

Mă bucur că am reușit să refacem un monument istoric, așa cum am procedat și în cazul Culei Cernăteștilor, din comuna Cernătești. Lucrările de restaurare sunt, și în acest caz, înaintate, aici mai fiind necesare câteva intervenții pentru refacerea ferestrelor, pentru șlefuirea pardoselilor sau pentru amenajarea curții interioare. Din această toamnă, vom demara procedurile pentru achiziția de echipamente și mobilier necesare amenajării unui punct muzeal. Suntem mulțumiți de cum s-au desfășurat lucrările, oferind o nouă față unui edificiu aflat în stare avansată de degradare. 

Odată finalizate lucrările la Culele Izvoranu-Geblescu și Cernăteștilor,  intenționăm să le introducem într-un circuit destinat promovării și vizitării Doljului, aprobat de Consiliul Județean și agreat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Pentru a atinge acest scop, alte două investiții le-am legat de culele de la Brabova și Cernătești. Este vorba de modernizarea drumului județean 606C, între localitățile Ștefănel și Gogoșu, realizat prin intermediul unei finanțări obținute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II, și a drumului comunal 120 Țiu – Gogoșu, finalizat pe fonduri proprii. Ne-am dorit în acest mod să asigurăm legătura dintre cele două monumente istorice, pentru a facilita accesul turiștilor în această zonă.

Consiliul Județean nu se va opri însă aici, pentru că o parte a strategiei noastre de promovare a Doljului presupune alte trei investiții în Cernătești. Unul dintre ele privește reabilitarea și consolidarea Conacului Generalului Săulescu, un conac vechi aflat în satul Rasnicu Oghian, fondurile necesare urmând a fi asigurate din programele cu finanțare transfrontalieră. În interiorul acestui edificiu ne dorim să realizăm un centru expozițional cu parteneri din Bulgaria.

Prin cel de-al doilea demers ne dorim ca, tot în acea zonă, să amenajăm o tabără sau chiar un muzeu interactiv, pentru că vom încerca să recreăm case vechi din Oltenia, care să poată fi efectiv locuite, respectând întocmai atmosfera secolului trecut.

Cel de-al treilea proiect privește transportul verde. Intenționăm ca toate obiectivele turistice, aflate pe o axă Nord-Sud, să fie incluse într-un circuit pentru deplasarea cu bicicleta. Astfel, atracții precum Castrul Roman de la Răcarii de Jos, Conacul Generalului Săulescu, Culele de la Cernătești și Brabova sau cele aflate pe ruta europeană EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră, cum sunt Conacul Barbu Drugă sau Portul Cultural Cetate, să se regăsească pe viitoarele trasee pentru cicliști. Va fi o investiție inedită, care se va întinde pe aproape 100 de kilometri și va dezvălui celor care vor să ne descopere valorile noastre culturale și gastronomice”, a declarat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, s-au aflat vicepreședintele Antonie Solomon, administratorul public al județului, Cosmin Durle, consilierul județean Niculina Eugenia Stănescu, primarii din comunele Brabova și Cernătești, precum și specialiști din cadrul aparatului de specialitate al CJ. 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro