Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Sport
„Toate pânzele sus” pentru Cupa României!
0 Publicat la 7 martie 2018, ora 01:25, 2090 / 1865 afişări Răzvan Iova
Nota medie 5.2/10 din 131 voturi
   
Multe persoane din fotbal au spus că partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo București este, de fapt, adevărata finală a Cupei României, întrucât în cursa pentru trofeu mai sunt Sibiul, Mediașul și Iași/Botoșani. Știința s-a impus, scor 1-0, în fața rivalilor din București, iar unicul gol al partidei a fost marcat de Nicușor Bancu (56).

Universitatea a dominat prima parte a întâlnirii din Bănie, goalkeeper-ul Penedo fiind eroul oaspeților, având nenumărate parade în fața șuturilor lui Bancu sau Mitriță. Cel din urmă a avut și ghinionul ca mingea trimisă din piciorul său să atingă de două ori bara. Prima dată a fost vorba de o lovitură liberă de la 20 de metri, în timp ce a doua oară, Mitriță a reușit o serie de driblinguri, iar execuția sa a fost respinsă de Penedo în stâlpul din stânga al porții. Partea secundă a jocului a început mai bine pentru Dinamo, însă Nicușor Bancu a spart gheața, reușind să-l învingă pe Penedo în minutul 56, după ce mijlocașul oltean a primit o pasă excelentă de la Tiago Ferreira, iar acesta l-a fentat din corp pe portarul dinamoviștilor și a marcat. Ultimele minute ale partidei au aparținut „câinilor”, însă fără o șansă clară de a marca. Universitatea Craiova este cea de-a treia echipă calificată în semifinalele Cupei României, după Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt. În ultimul meci se vor întâlni FC Botoşani şi Poli Iaşi.

 

"U" Craiova: Mitrovic - Popa, Kelic, Ferreira - Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu - Gustavo (Bărbuţ 78'), Băluţă, Mitriţă (A. Burlacu 55'). Antrenor: Devis Mangia.

Dinamo: Penedo - Hanca (J. Romera 63'), Maric, Katsikas, Olteanu - Mahlangu, Monroy - Torje, Nistor, Salomao (Palic 88') - Pesic (D. Popa 78'). Antrenor: Florin Bratu.
 
 
 
 
sursă foto: ucv1948.ro
 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro