Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Sport
Peluza Nord, protest față de indiferența clubului
0 Publicat la 30 aprilie 2017, ora 23:06, 3841 / 512 afişări + Revista Micapi
Nota medie 5.6/10 din 221 voturi
   
Brigăzile din galeria Universității Craiova plasați la Peluza Nord au ales să protesteze față de indiferența clubului craiovean în legătură cu problema de după finalul meciului din Cupa României.

La finalul meciului dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari, meci din semifinalele Cupei României, a avut loc un incident neplăcut în care protagoniștii principali au fost fanii din galeria Craiovei și cei ce asigură paza și protecția. Se pare că stewarzii au intervenit în mod brutal cu gaze lacrimogene în sectorul ocupat de cei mai înfocați suporteri ai Universității. Din punctul de vedere al ultrașilor, angajații Protect NPG au făcut un abuz în serviciu și cer ca oficialii clubului să întrerupă contractul cu această firmă. Ei au luat decizia de a nu face deplasarea la Cluj și amenință cu neprezentarea la meciul cu Viitorul. În urma acestui incident neplăcut, doi fani au intrat în spital.

Redăm integral comunicatele Sezione Ultra 2000 și North Lions:

 

Sezione: "Aseara dupa terminarea meciului, firma de paza care se joaca de-a stewarzii la meciurile Universitatii a provocat gratuit grave incidente in zona peluzei. Cu zambetul pe buze, ca niste adevarati psihopati, npg-istii au golit cel putin 4 spray-uri lacrimogene, tintind deliberat zona fetei de la o distanta foarte mica. Lucrurile puteau sa degenereze si mai mult daca nu ar fi intervenit Jandarmeria, care le-a inchis poarta de acces si a blocat astfel atacul NPG asupra suporterilor.

Ca urmare a actiunii nejustificate a angajatilor 'Protect NPG', doi suporteri, o fata si un baiat minor, au avut nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Doar norocul a facut ca sa nu fie vorba de si mai multe persoane internate sau poate o tragedie, stiut fiind faptul ca de fiecare data la finalul meciului la gard se aduna foarte multi copii sa salute jucatorii. Avand in vedere atitudinea ghiolbaneasca a majoritatii angajatilor firmei respective, dar si a faptului ca nu este prima data cand genereaza conflicte din nimic, ne indoim ca se vor lua masuri interne prin care conducerea sa ii sanctioneze in vreun fel pe vinovati, ba mai mult, e foarte probabil ca ei sa fie laudati in lumea oamenilor la care circumferinta bicepsului depaseste cu mult IQ-ul.

Pe aceasta cale solicitam ferm clubului Universitatea Craiova intreruperea oricarei colaborari cu firma de paza 'Protect NPG'."

 

North Lions: "In urma incidentelor de joi seara de la meciul cu Voluntari, un membru North Lions si prietena unui membru au ajuns la spital, primul avand nevoie de internare. Desi cele intamplate au fost expuse intr-un comunicat dat de Sezione Ultra’, o reactie din partea oficialilor inca nu a fost prezentata.

Suntem complet dezamagiti de aceasta lipsa de reactie din partea clubului in conditiile in care angajatii Protect NPG nu au fost provocati de suporterii prezenti in peluza. Este bine cunoscut faptul ca la sfarsitul fiecarui meci suporterii merg la gard pentru a canta alaturi de jucatori, in special copiii. 
Ne intrebam retoric ce s-ar fi intamplat daca la acest meci numarul copiiilor prezenti la gard ar fi fost unul destul de mare? Cum poti sa mai incurajezi lumea sa vina la stadion cand se intampla astfel de abuzuri nejustificate insotite de zambetele si rasetele sfidatoare ale angajatilor Protect NPG? Ce pericol poate cauza un baiat si o fata de 17, respectiv 18 ani?

Suntem convinsi ca in cazul lipsei continue de reactie a clubului, abuzurile acestei firme de paza vor continua, asadar prin prezentul comunicat solicitam atat incetarea contractului de colaborare cu firma Protect NPG cat si o pozitie oficiala a clubului Universitatea Craiova prin care sa isi exprime sustinerea fata de suporteri.

In cazul in care clubul decide sa ne ignore in continuare si sa ne trateze cu o lipsa de respect deja prezenta, gruparea tinerilor suporteri, North Lions, va intra in protest."

 

 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro