Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu Învăţământ  
Politică
Silviu Preduş, pregătit să continue modernizarea Ostroveniului
0 Publicat la 9 septembrie 2020, ora 18:07, 188 / 173 afişări + Revista Micapi
Nota medie 5.8/10 din 58 voturi
   
Aflată la aproximativ 70 de kilometri distanţă de Craiova, localitatea doljeană Ostroveni este condusă de un primar tânăr, Silviu Preduş, din partea PSD. Aflat la primul mandat ca edil-şef al localităţii dunărene, după ce înainte fusese viceprimar, în perioada 2016-2020 Silviu Preduş a realizat lucruri notabile, care erau necesare şi care au schimbat faţa comunei. Acum candidează pentru un nou mandat, din dorinţa de a continua ce a început şi de a materializa proiectele pe care şi le-a creionat, din dorinţa de a face din Ostroveniul natal un loc de care vârstnicii şi tinerii să fie mândri.

 

În cei patru ani de mandat, Silviu Preduş şi echipa sa au reuşit să atragă fonduri şi să implementeze proiecte importante pentru comună.

“Când am început mandatul mi s-a părut destul de greu, deoarece nu prea am prins partea de fonduri europene. Cu toate acestea, am avut destul de multe proiecte făcute, ba pe fonduri de la Guvern, bugetul local şi câteva din fonduri europene”, spune Preduş.

 

Grădiniţe reabilitate. Cei mici nu mai merg la toaletă în curte

 

Prin programul PNDL au fost reabilitate şi modernizate toate grădiniţele din comună, la Lişteava, Grindeni, Orăşani şi Ostroveni. Cei mici vor beneficia acum cele mai bune condiţii. „Erau nişte lucruri necesare pentru copii. În 2016, când am preluat mandatul, nu existau toalete interioare în niciuna din grădiniţe. Acum au fost reabilitate toate cele patru grădiniţe, cu toalete interioare, racordate la apă, au centrale, sunt izolate, au mobilier nou”, adaugă edilul. Tot în această perioadă a fost renovat şi dotat cu elemente noi un loc de joacă pentru copii.

Pe partea de învăţământ, tot prin programul PNDL, acum se lucrează la reabilitarea şi modernizarea şcolii din Lişteava, iar acelaşi lucru se va întâmpla cu şcoala din Ostroveni, proiectul fiind pregătit şi va fi depus în perioada următoare. Totodată, elevii performanţi la învăţătură au primit burse anuale, iar cei mai talentaţi copii din comună la dansuri populare au fost cooptaţi în ansamblul folcloric „Alunelul”.

 

S-au renovat dispensarul, Teatrul de Vară, sediul Primăriei

 

Când vorbim despre schimbare la faţa a unor clădiri reprezentative putem trece în agendă reabilitarea dispensarului uman, a Teatrului de Vară (din fonduri europene) şi sediului Primăriei Ostroveni, iar în centrul civic a avut loc o reamenajare peisagistică.  

Edilul-şef s-a gândit şi la siguranţa locuitorilor. A fost modernizat iluminatul public în toată comuna, cu lămpi led, şi a fost montat un sistem de supraveghere video.

Ca parte a procesului de modernizare, la 19 puncte din comună dar şi la şcoli şi grădiniţă există acum internet wireless.

O realizare notabilă pentru comună o reprezintă cadastrarea terenurilor agricole, pe fonduri europene. Un program foarte eficient, care a venit în ajutorul proprietarilor de terenuri agricole, situate în extravilan, prin faptul că se efectuează fără nici un ban din partea lor.

 

Urmează lucrări de canalizare şi introducerea apei

 

De curând s-a semnat contractul de execuţie pentru canalizare şi apă în Ostroveni, prin Masterplan, proiect care ar trebui să se finalizeze în 36 de luni. „Este un proiect mare, pe care l-am aşteptat tot mandatul, pentru că numai în postura mea să nu fii, să nu poţi face asfaltări, trotuare şi să te tot întrebe cetăţenii acelaşi lucru. Vom lucra în paralel canalizarea şi apa, sper să începem cu anumite străzi mai mari, ca apoi să dau drumul la asfaltare.

Intrăm şi noi în faza de normalitate a localităţii”, adaugă Silviu Preduş.

 

 

Doi investitori privaţi oferă locuri de muncă localnicilor

 

În ceea ce priveşte investiţiile şi posibilitatea creări de locuri de muncă, deja două firme activează în comună şi altele se află deja în discuţii cu autorităţile locale. „Avem la Ostroveni două firme mari. Un neamţ are o fabrică de creştere şi procesare a peştelui. Acum va da drumul la producţie, a început să facă angajări şi sunt premise să se dezvolte. Va fi benefic ca şi locuri de muncă şi bani aduşi la bugetul local, din impozit. Al doilea investitor e o firmă spaniolă, care a făcut o plantaţie de afine pe 30 de hectare şi acum urmează să facă o fabrică de procesare. Suntem în discuţii cu alţi investitori privaţi, dar vom spune la momentul potrivit”, explică primarul Preduş.

 

Ce planuri are Silviu Preduş

 

Uitându-se spre viitor, câteva dintre proiectele pe care vrea să le realizeze Silviu Preduş, pe lângă alimentarea cu apă şi canal în toată comuna, asfaltare, sunt: alimentarea cu gaze naturale, construirea unui azil de bătrâni, a unei săli de sport, reabilitarea bibliotecii şi dotarea unei săli cu calculatoare pentru copiii comunei, un parc fotovoltaic.

 

Vrea investiţie turistică în apropierea Jiului

 

Dincolo de asfaltări, atât de necesare, primarul Silviu Preduş se gândeşte să dezvolte comuna şi din punct de vedere turistic. Are un proiect de suflet. „Lăsând la o parte faptul că îmi doresc asfaltări, trotuare, totuşi m-ar interesa ceva pe parte de locuri de muncă, să dezvolt ceva pe parte de turism, care ar genera un potenţial de creştere al comunei. Un centru de agrement, gen aquapark, la marginea localităţii, lângă Grindeni, ori o investiţie în zona gura Jiului, insula Copaniţa. Vreau să dau o altă faţă localităţii, ceva nou”, a completat candidatul PSD la un nou mandat.

Silviu Preduş se simte apropiat de oameni, le ascultă păsurile şi spune că locuitorii din Ostroveni îl susţin şi l-au încurajat să candideze pentru un nou mandat: „Îi simt foarte apropiaţi pe oameni, şi tineri şi bătrâni. Dacă nu simţeam sprijinul lor, făceam pasul în spate. Dar oamenii au fost cei care m-au împins de la spate să facem treabă în continuare. Suntem o comună liniştită, cu oameni harnici, şi voi fi aproape de ei. Când au nemulţumiri, discutăm cu ei, îi facem să înţeleagă. Eu sunt prezent tot timpul la Primărie, nu există program de audienţe. Chiar şi când au o problemă care ţine de competenţa Poliţiei, spre exemplu, ei vin tot la Primărie”, a încheiat candidatul PSD la Primăria Ostroveni.

 

- Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
- Executat de IRIABIA SRL – portal/ziar: www.micapi.ro
- CUI Mandatar Financiar: 21200019

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro