Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Evenimente Sunt mai periculoşi decât naşii pe tren
Şefii de asociaţii, pericol public
4 Publicat la 7 februarie 2013, ora 00:04, 1464 / 1259 afişări +Daniel Ciochiu
Nota medie 7.1/10 din 630 voturi
   
Se anunţă vremuri bune pentru craiovenii de la bloc, întrucât a început curăţenia de primăvară şi în rândul asociaţiilor de care aparţin.
Publicitate
Publicitate

Astfel, în ultima perioadă, mai mulţi şefi de asociaţii au devenit vedete după ce au fost prinşi cu mâna în borcanul cu miere.

Tamara, ia mâna de pe bani!

Săptămâna trecută vă prezentam cazul celebrei Tamara de la Asociaţia 24 - Craioviţa Nouă, care, dată fiind la o parte de o firmă angajată să rezolve problema evidenţelor contabile, nu vrea nici în ruptul capului să renunţe, ajungând în situaţia în care merge din uşă în uşă după banii pe întreţinere. Situaţie destul de încurcată pentru locatari.

Elena a furat în rate


Dacă în cazul Tamarei situaţia încă nu s-a limpezit, Elena, de la Asociaţia 13 - Lăpuş Argeş, a făcut progrese. Prezentată în faţa judecătorilor cu propunere de arest preventiv pentru delapidare şi fals în înscrisuri, şefa asociaţiei a realizat că a furat aproape 3 miliarde de lei vechi. Problema e că de 9 ani tot fură. Încercând să mai dreagă busuiocu, tanti Elena de la asociaţie, a pus înapoi aproape jumătate din cât a furat într-un singur an, adică fix 12.750 lei. Şi cum cu o floare nu se face primăvară, şi nici cu 12 mii nu se acoperă prejudiciul, judecătorii au pus sechestrul pe apartamentul acesteia evaluat la 220.000 lei. Tot nu se acoperă.

Ai plătit? Mai plăteşte o dată!

O situaţie dubioasă se găseşte şi în Brazdă. Asociaţia 21, a avut ca şefă pe tanti Tanţa, care în 2006 şi-a pierdut licenţa, aceasta hotărându-se să înfiinţeze alta, respectiv Asociaţia de Locatari 38 - Brazdă. Cum banul, legal sau nu, se dobândeşte prin muncă grea, doamna Tanţa a plecat de jos, cu 5 proprietari în asociaţia care, în ianuarie 2012, a câştigat procesul împotriva fostei asociaţii de locatari, ajungând, astfel, la 19 proprietari. „Treaba lor ce au de împărţit, problema e unde plătesc eu? M-am mai trezit şi banii luaţi şi cu întreţinerea neplătită. Puţin... vreo 70 de milioane...“, spune cu gust amar unul dintre locatarii blocului 58IVA1 sc. 1. Noua asociaţie nu a preluat evidenţele de la vechea, nereuşind, astfel să calculeze corect cât are de plată fiecare locatar. Pe deasupra, locatarii transferaţi de la 21 la 38 s-au trezit cu sume de plată încă din anul 2006, de când tanti Tanţa şi-a pierdut vechea asociaţie. Întrebarea e următoarea: dacă cei 14, timp de 6 ani, au plătit asociaţia la 21, de ce figurează la 38 cu datorii infernale la întreţinere? Toţi locatarii aşteaptă cu sufletul la gură şedinţa din 14 februarie, în care speră să scape de datoriile la întreţinerea deja plătită.

 
afiseaza mai multe
Papa
Hotziiiiiiiiii. Sa-i controleze Politia si Primaria, ca fura de rup!
11 februarie 2013, 21:00
 
asociatu'
BĂ! Nu e bine, ăştia de la noi (1 mai) ne belesc de 2 ani, să se facă o comisie şi aici!
8 februarie 2013, 01:12
 
Kelu
De ce pm nu desfiinteaza asociatiile astea?
7 februarie 2013, 18:17
 
zAn
ba voi sunteti prosti? nu stiti sa comentati?? bagati nume in casuta cu nume *
7 februarie 2013, 14:04
 
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
 
Textul anunţului:
Telefon:
Rubrică:
Judeţul:
Localitate:
 
Publicitate
Ultimele anunţuri adăugate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro