Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Administraţie Se urmăreşte şi crearea unei linii ferate directe
În luna iulie se va afla câştigătorul drumului Craiova – Piteşti
0 Publicat la 25 martie 2014, ora 11:43, 3837 / 1035 afişări Cosmin HORJAN
Nota medie 6.1/10 din 503 voturi
   
Drumul expres Craiova – Piteşti va fi construit în regim de parteneriat public-privat sau prin procedură de concesiune, a precizat ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Potrivit acestuia, câştigătorul proiectului va fi stabilit în vara acestui an. “De la Craiova la Calafat, care se află pe rețeaua principală de transport, o vom face din fonduri europene. Și pentru Craiova și pentru Pitești vom crea condiții să iasă fie la Calafat fie la Constanța... Mai mult decât atât, vreau să vă spun că, în cursul zilei de vineri și în cursul zilei de astăzi (luni, 24 martie 2014 n.r.), am avut discuții și încercăm să găsim soluții atât pentru Pitești, cât și pentru Craiova pentru calea ferată. Există calea ferată Pitești prin Slatina-Craiova care se duce apoi spre sud, după aceea la Caransebeș și spre Curtici. Vrem să vedem dacă găsim o soluție să-i ajutăm și cu transportul pe calea ferată. Este o rută prin sud pe Caransebeș, pe Coridorul IV A european. Am prezentat această idee astăzi ambasadorului Franței, cu care am avut o discuție. Problemele sunt două în principal: prioritatea și viteza de deplasare”, a spus Dan Șova, citat de Agerpres.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, drumul expres Craiova – Piteşti va avea o lungime de 121,18 kilometri, iar valoarea estimată a proiectului este de peste 1 miliard de euro.

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro