Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Zăpada i-a găsit pe craioveni cu lecțiile făcute
0 Publicat la 19 noiembrie 2018, ora 11:05, 1428 / 1379 afişări Francesca Minovici
Nota medie 6.1/10 din 75 voturi
   

Craiova a scos aseară utilajele pe străzi. La nivelul orașului, s-a circulat la negru. Nici pe județ nu au fost probleme. Sărărițele și plugurile au funcționat toată noaptea, astfel încât să nu existe probleme de circulație.

37 de utilaje acționează începând din seara de 18 noiembrie pe străzile Craiovei pentru curățarea zăpezii și prevenirea formării poleiului. Pe fondul atenționării Cod galben de ninsori, valabilă începând cu data de 18 noiembrie, ora 22.00, până în data de 19 noiembrie, ora 10.00, autovehiculele dotate cu lame și dispozitive pentru împrăștierea materialului antiderapant au intervenit începând din data de 18 noiembrie 2018, ora 21.00, în zonele de risc de pe teritoriul municipiului (în zonele de pantă, în intersecții, sensuri giratorii, pe pasaje) și pe străzile principale, acționând pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus și pentru împrăștierea materialului antiderapant. În primele 12 ore de intervenție au fost folosite 258 tone de material antiderapant în amestec.

 

“Deși suntem în a doua jumătate a lunii Noiembrie, iarna își face simțită prezența! 
Toată noaptea echipele de la salubritate au acționat pe străzi pentru a îndepărta stratul de zăpadă depus și a împrăștia material antiderapant astfel încât să fie asigurate condiții de circulatie bune pentru șoferi”, a declarat pe pagina de facebook edilul Craiovei, Mihail Genoiu.

 

După curățarea și aducerea "la negru" a străzilor cu grad de prioritate 1, s-a trecut la îndepărtarea zăpezii depuse pe străzile cu grad de prioriate 2, urmând ca, din această dimineață, utilajele angrenate în activitatea de deszăpezire să intervină pe străzile secundare din cartierele de case ale municipiului și între blocuri, conform prevederilor Programului comun de acţiune pentru deszăpezirea, prevenirea şi combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru iarna 2018-2019.

De asemenea, începând de la ora 6.00, 500 de lucrători din cadrul SC Salubritate Craiova SRL și Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova acționează pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuare în toate zonele Craiovei, cu prioritate în zonele de acces către spitale, instituții publice, unități de învățământ și unități de alimentație publică.

 

Raport dispecerat Direcția Regională de Drumuri Publice Craiova: 
În intervalul orar 15.00/18.11.2018-05.00/19.11.2018 s-a acționat pe toate DN urile cu 122 autoutilaje si s-au raspândit 1297 tone de material antiderapant astfel: ➡️SDN Craiova: s-a acționat cu 35 autoutilje și s-au raspandit 364 tone de material antiderapant pe DN6, DN6B, DN54A, DN55, DN55A, DN56, DN56A, DN56D, DN 65, DN65F VOS.
Zăpadă pe carosabil 2-3cm.
➡SDN Severin: s-a acționat cu 19 autoutilaje și s-au răspândit 177 tone de material antiderapant pe DN6, DN6A, DN56A, DN56B, DN56C, DN67, DN67A. Zăpada frământă sub 1cm pe carosabil.
➡SDN Tg Jiu: s-a acționat cu 24 autoutilaje și s-au raspândit 204 tone de material antiderapant pe DN67, DN66, DN6B, DN67B, DN67C, DN67D. Izolat zăpadă frământată 1cm cu exceptia 67C si 67D 2-4cm.
➡SDN Vâlcea: s-a acționat cu 25 autoutilaje și s-au raspăndit 363 tone de material antiderapant pe DN7, DN7A, DN7CC, DN7D, DN64, DN65C, DN67, DN67B, DN73C. Izolat zăpadă frământată 1-2cm.
➡SDN Slatina: s-a acționat cu 12 autoutilaje și s-au răspândit 189 tone de material antiderapant pe DN6, DN6 VOG, DN 54, DN54A, DN64, DN65, DN67B. Zăpadă frământată 1-3 cm.
Ninge în toată regionala cu excepție la Seacă si Câineni județul Vâlcea unde este lapoviță.
🌡Temperaturi pozitive între 0-2°C în toată regionala cu excepție la Ranca -5°C județul Gorj și Vidra -4°C județul Vâlcea.

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro