Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate Deputat Alexandra Presură
Viziunea PSD pentru România: de la provocare la certitudine
0 Publicat la 5 decembrie 2017, ora 10:53, 867 / 382 afişări Micapi
Nota medie 6.0/10 din 31 voturi
   
Publicitate

Deputatul PSD Dolj, Alexandra Presură, deputat aflat la primul mandat, ne-a vorbit despre viziunea pe care PSD o are pentru România, viziune pusă în aplicare printr-un program de guvernare asumat și ambițios. „Implementarea unui program de guvernare, care să transforme România într-o țară stabilă și echilibrată din toate punctele de vedere (economic, politic, social), s-a asumat de către Partidul Social Democrat în urmă cu un an. În toată această perioadă a existat o serie întreagă de tensiuni sociale, care nu au făcut decât să ne îngreuneze drumul pe care noi am îndrăznit să credem că-l putem contura pentru noi toți și care ne-au pus la îndoială bunele intenții. Aceste piedici nu ne-au oprit, din contră, ne-au făcut să ne dorim și mai mult să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus” a afirmat Alexandra Presură.

O parte însemnată a programului de guvernare a devenit deja realitate. „Acțiunile noastre au adus un plus valoare economiei, înregistrându-se o creștere semnificativă de 7% în primele 9 luni de guvernare, ceea ce face ca România să se plaseze pe primul loc între statele Uniunii Europene în acest domeniu. Comparând anul 2016 cu anul 2017, orice om corect poate observa ajutorul de stat oferit celor 8900 de firme autohtone, față de doar 6, în 2016, și acestea cu capital strain”.

Tânărul deputat de Dolj, a evidențiat investițiile făcute anul acesta în sănătate, subliniind modernizarea și extinderea spitalelor publice, identificarea amplasamentelor pentru 3 viitoare spitale regionale, printre care și cel din Craiova, pentru Spitalul Republican al Capitalei, precum și alocarea de sume mari de bani pentru aparatură medicală, pentru unitățile de primiri urgențe sau pentru dotarea ambulatoriilor.

Susținând ideea potrivit căreia pentru a avea o țară prosperă trebuie educat viitorul, deputatul de Dolj a reușit să atragă atenția asupra unor probleme cu care sistemul de învățământ românesc se confruntă de mai multă vreme: „Domeniul educației din țara noastră este încadrat de Guvernul României la capitolul priorități naționale, și nu reprezintă o problemă de politică derizorie. Majoritatea problemelor pe care le întâlnim în sistemul educațional românesc se datorează finanțării precare din ultimii 25 de ani, precum și deficiențelor curriculei școlare. Cu salarii mici, cu infrastructură învechită, cu lipsa de noi tehnologii ne-am confruntat cu toții. Întreaga societate a suferit în toată această perioadă de tranziție, dar asta nu înseamnă că nu au existat oameni devotați și elevi bine pregătiți. Succesele obținute de elevii doljeni la olimpiadele naționale și internaționale dovedesc capacitatea sistemului de învățământ de a se restructura și de a se axa pe cerințele dezvoltării actuale a unei Românii prospere.

Deși ne dorim, nu putem rezolva toate problemele din sistemul educației naționale într-un singur an. 2017 este primul an când elevii au avut în sfârșit manuale școlare la timp. Studenții, pentru prima dată în istoria României postdecembriste, au primit transportul gratuit pe calea ferată. A fost crescut fondul de burse de 2,5 ori. În ceea ce privește cadrele didactice, a fost luată una dintre cele mai importante măsuri, și anume creșterea salariului. Cu toții știm ce dezastru era în sistemul de salarizare din învățământul românesc. Sperăm ca anul 2018 să aducă noi acumulări, care să permită o dezvoltare continuă a sistemului de sănătate și a celui educațional”, a concluzionat tânăra politiciană. 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro