Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Spitalul Victor Babeș își schimbă fața. La propriu! Contractul de 3.2 milioane de euro a fost semnat
0 Publicat la 11 martie 2019, ora 19:39, 8160 / 6137 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.0/10 din 356 voturi
   

La eveniment au participat Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu, viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, administratorul Craovei, Sorin Manda și directoarea Spitalului de Boli Infecțioase, Adina Turcu.

 

După investițiile masive în aparatură, paturi, televizoare, frigidere pentru pacienți, mobilier nou și saloane refăcute de la nivelul cărămizii pe mandatul Liei Olguței Vasilescu, după reamenajarea curții, a cantinei și sălii de mese, a venit rândul fațadei spitalului de a se reabilita termic. Valoarea totală a proiectului este de e 20.688.226,98 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie în proiect a Municipiului Craiova, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 300.701,00 lei.

"Vom reabilita și moderniza două corpuri de clădire aparținând Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. Investiția va fi realizată cu fonduri europene în cuantum de aproximativ 20.700.000 de lei", a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Principalele tipuri de lucrari propuse prin proiect sunt: Izolarea termică a peretelui exterior 10 3 cm polistiren expandat pentru corpul C3 si Izolarea termică a peretelui exterior cu 10 cm vata minerala bazaltica si apoi placare cu fibrociment pentru corpul C4, Inlocuirea tamplariei existente din PVC mai veche de 6 ani, precum si a tampariei de metal, cu o tamplarie noua, termoizolanta, inlocuirea conductelor de distributie apa calda menajera si apa rece si izolarea acestora, inlocuirea crpurilor de iluminat actuale cu corpuri echipate cu surse de lumina cu LED, montarea de sisteme alternative de energie , si anume : panouri solare pentru aport la prepararea apei calde menajere si panouri fotovoltaice pentru economii importante in iluminatul interior, refaceri finisaje interioare pe zonele de interventie, lucrari conexe la acoperis, lucrari masuri ISU, demontare si remontare aparate de aer conditionat, instalatie detectie incendiu, instalatii electrice (schimbare circuite) si instalatie de impamantare, reparatii trotuar perimetral, instalatie apa rece, instalatii curenti slabi. In ambele cladiri ale spitalului vizate de proiect, se desfasoara numai activitati de servicii medicale si functioneza in regim de ocupare permanent, 24 h din 24, 7 zile din 7, pe tot parcursul anului.

 

„Noi am realizat, în ultimul timp igienizarea instalațiilor, dar au beneficiat foarte mult de mentenanță. Oricum prin acest proiect urmează înlocuirea tuturot instalațiilor sanitare și a celor electrice care unele sunt de la înființare”, a declarat Adina Turcu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase.

 

Obiectivul general al proiectului „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice din Municipiul Craiova aparținând sectorului Sănătate, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș Craiova” vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Craiova apartinând sectorului Sănătate, prin derularea de lucrări de intervenție specifice, pentru îmbunătățirea performanțelor energetice a două clădiri din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova (corpul C3 -Clădire Pavilion contagiosi II si corpul C4 - Clădire pavilion boli infectioase I (Corp A+B+C+D)).

 

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro