Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Poliţiştii locali au dispus ridicarea a peste 1000 autovechicule parcate neregulamentar
0 Publicat la 4 ianuarie 2018, ora 11:09, 1655 / 1530 afişări + Revista Micapi
Nota medie 5.8/10 din 405 voturi
   

În anul 2017, polițiștii cu atribuții în domeniul circulației, din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, au dispus ridicarea unui număr de 1027 autovehicule, ce încalcau prevederile O.U.G. nr. 195/2002 actualizată, privind circulația pe drumurile publice, ca urmare a implementării procedurii de ridicare a autovehiculelor, începută pe data de 21 august 2017, procedură ce a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006.

Ridicarea autovehiculelor reprezintă o măsură tehnico-administrativă, care se aplică (după caz) în același timp cu sancțiunea contravențională principală a amenzii sau avertismentului și cu sancțiunea contravențională complementară ce constă în aplicarea punctelor de penalizare la permisul de conducere.

Polițiștii locali au dispus măsura de ridicare a autovehiculelor pentru încălcări ale prevederilor OUG nr. 195/2002 actualizată privind circulația pe drumurile publice, în special pentru staționări voluntare pe trecerile de pietoni, în intersecțiile aglomerate ale municipiului (stânjenind circulația rutieră și pietonală), în alveolele destinate transportului public în comun, sau pentru blocări ale căilor de acces la drumul public.

În municipiul Craiova, procedura de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova este executată de către SC RAT Craiova, iar măsură principală de sancționare și măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculelor este dispusă de către Poliția Locală a Municipiului Craiova – Serviciul Circulație.

De asemenea, "în anul 2017, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației, au aplicat 10.569 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale ce reglementează circulația rutieră, în cuantum total de 2.953.136 lei, fiind acordate și un număr de 22.828 puncte de penalizare" - a declarat directorul executiv al Poliţiei Locale a Municipiului Craiova, Octavian Mateescu.

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro