Pachete cu ţigări de contrabandă, ascunse între biscuiţi
0 Publicat la 10 ianuarie 2017, ora 14:43, 1112 / 392 afişări
Ramona Oprea
Nota medie5.9/10din 208 voturi
La Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, un şofer de microbuz a fost oprit pentru a i se verifica transportul, iar în urma acestui fapt i-au fost găsite peste 6.700 de pachete cu ţigări “Dunhill” provenite din Bulgaria.
Acest tânăr şofer de microbuz, în vârstă de 21 de ani, de origine bulgară, pe numele de Rosen D. a intenţionat să introducă ilegal în ţară aceste pachete cu ţigări, ascunse printre cutiile cu biscuiţi.
Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că în cutiile de carton sunt pachete cu ţigări.
“Conform protocolului româno-bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi ţigările au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanţii STPF Dolj.
Site-ul www.micapi.ro foloseşte cookie-uri pentru o mai bună funcţionare a aplicaţiei. Conform reglementărilor şi îndrumărilor privind cele mai bune practici, orice utilizator din UE trebuie înştiinţat în această privinţă. Continuarea navigării pe acest site reprezintă un acord pozitiv privind această înştiinţare.