Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Fostul Liceu Sanitar, demolat ilegal. Primăria Craiova ia atitudine
0 Publicat la 4 august 2019, ora 18:46, 350 / 327 afişări + Revista Micapi
Nota medie 6.2/10 din 42 voturi
   
Primăria Municipiului Craiova consideră inacceptabilă situația de la fostul Liceu Sanitar Charles Laugier și va apela la toate pârghiile legale pentru ca toți cei care se fac vinovați să suporte consecințele legii.

În fapt, proprietarul clădirilor și al terenului de pe strada Împăratul Traian nr. 39 a depus actele pentru solicitarea unui certificat de urbanism pentru demolarea tuturor clădirilor de la acea adresă. I s-a eliberat certificatul de urbanism prin care i se solicita inclusiv un aviz de la Ministerul Culturii. Având în vedere că pentru corpul C1 (clădirea principală) nu a obținut acest aviz a depus actele solicitate prin certificatul de urbanism pentru demolarea celorlalte corpuri de clădiri (anexe fără valoare istorică). A obținut această autorizație și a început lucrările.

Între timp, Ministerul Culturii a început demersurile pentru clasarea clădirii ca monument istoric, demersuri ce implică faptul că respectiva clădire este tratată ca și monument istoric până la decizia finală (ce poate fi favorabilă sau nu solicitării). Poliția Locală a Municipiului Craiova a comunicat proprietarului acest lucru menționându-se faptul că îi este interzisă demolarea conform legilor în vigoare.

Ceea ce s-a întâmplat însă a fost un dispreț total al reglementărilor legale în vigoare: ascunzându-se în spatele acestor lucrări efectuate legal pentru care exista o autorizație, au demolat ilegal și corpul principal al fostului Liceu Sanitar.

 

Proprietarul imobilelor precum și constructorul au fost sancționați conform Art. 26 alin 1 lit a) raportat la art. 28 și următoarele din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. În baza acestor articole s-a dispus sancționarea cu amenda maximă de 100.000 lei (făra posibilitatea de a se achita la jumătate) pentru proprietar și 50.000 lei pentru constructorul care a demolat efectiv clădirea și ca măsuri complementare sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate, prin obținerea autorizației de desființare sau de refacere a imobilului cu termen 30 zile. Măsurile intră în vigoare la data comunicării procescului verbal, azi 04.08.2019, ora 12.00.

Mai mult, Conform art. 24 lit a) din aceeași lege, fiind începută procedura de clasare ca monument istoric, a fost sesizat Parchetul, Inspectoratul de Stat în Construcții și Direcția Județeană de Cultura Dolj.

 

Prezent la fața locului, Primarul Municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a declarat:

 

„Sunt profund indignat de ceea ce s-a întâmplat aseară și astăzi în Craiova. Este un moment trist pentru noi craiovenii și asta la un interval de câteva luni după ce am fost martorii unei aceeași metode de încălcare flagrantă a legii și de sfidare a opiniei publice și a arsenalului arhitectural și istoric al orrașului Craiova.

În mod abuziv aici s-a demolat o clădire față de care Primăria Craiova și-a transmis punctul de vedere prin emiterea unei autorizații de demolare a unor corpuri de clădire din spate, a unor clădiri foarte mici, cu restricționarea demolării clădirii principale.

A fost respinsă categoric demolarea și inclusiv Direcția Județeană de Monumente Istorice a respins acest lucru, iar Poliția Locală a înstiințat inclusiv acum câteva zile constructorul că se interzice orice afectare a acestei clădiri.”

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro