Politică Business Actualitate Evenimente Sport Administraţie Interviu  
Actualitate
Acțiuni preventive desfășurate de Poliția Locală a Municipiului Craiova în vederea verificării respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19
0 Publicat la 19 martie 2020, ora 12:59, 312 / 305 afişări + Revista Micapi
Nota medie 5.9/10 din 24 voturi
   

Polițiștii locali din structurile operative ale Poliției Locale a Municipiului Craiova desfășoară zilnic acțiuni preventive pe raza municipiului Craiova, în vederea conștientizării populației pentru a respecta cu strictețe măsurile impuse de autoritățile centrale și locale, cu scopul prevenirii răspândirii COVID – 19.

În acest sens, se identifică grupurile de persoane și se poartă discuții cu aceștia, prin care le sunt aduse la cunoștință recomandările autorităților, în sensul de a păstra distanța de minim 1m între persoane, de a evita să părăsească domiciliul fără o cauză de necesitate, de a evita zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de a limita la maximum orice contact direct cu alte persoane prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.

De asemenea, au fost cuprinse în itinerariile de patrulare locurile de joacă și foișoarele amenajate pe domeniul public, precum și Târgul de Săptămână, ce sunt monitorizate de mai multe ori pe zi, cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse de autoritatea locală.

Au fost lipite pliante pe ușile tuturor scărilor de acces în blocurile de locuințe, unde sunt menționate regulile minime ce trebuie respectate de cetățeni pentru a evita răspândirea coronavirusului – COVID 19.

Începând cu data de 01 martie 2020, la nivelul municipiului Craiova, Poliția Locală a desfășurat, zilnic, acțiuni de verificare la domiciliu a tuturor persoanelor asupra cărora s-a dispus măsura de izolare la domiciliu.

Rezultatul verificărilor este comunicat Instituției Prefectului Județului Dolj, Direcției de Sănătate Publică Dolj și I.S.U. ”Oltenia”.

Se va proceda, zilnic, la diferite intervale de timp, la verificarea respectării măsurilor de primă urgență care privesc aglomerările de persoane, instituite prin Ordonanța Militară nr. 1/2020: suspendarea activității de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice/nealcoolice, suspendarea activităților culturale, artistice, religioase, sportive, organizarea și desfășurarea evenimentelor care presupun participarea a peste 100 persoane în spații deschise – măsuri obligatorii stipulate în art. 1 – art. 3 din Ordonanța Militară nr. 1/2020.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate pe toată durata cât este în vigoare Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Rugăm cetățenii să sesizeze orice abatere de la prevederile legale (dintre cele menționate mai sus) despre care au cunoștință, la următoarele numere de telefon: 0251/510.154; 0251/984.

 

Poliția Locală a Municipiului Craiova

 

 
afiseaza mai multe
Adaugă un comentariu
Doresc să primesc un email când cineva comentează
Cei care doresc să fie informaţi în momentul în care un vizitator publică un comentariu nou, pot bifa căsuţa de sub câmpul e-mail.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Contact:
Adresă: str. M. Kogalniceanu, nr. 3
Craiova, Dolj
Telefon: 0351 431 881
E-mail: anunturi[at]micapi.ro